Stema alb negrux

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.244/2007 privind autoritățile competente responsabile cu aplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor și cooperarea dintre

autoritățile naționale în acest domeniu

 

 

Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.244/2007 privind autoritățile competente responsabile cu aplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor și cooperarea dintre autoritățile naționale în acest domeniu, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.96 din 02.04.2019 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.287 din 02.04.2019,

 

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

          În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea  nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

          Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect are ca  obiect  de  reglementare modificarea pct.4 din anexa la Hotărârea Guvernului nr.244/2007 privind autoritățile competente responsabile  cu aplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor și cooperarea dintre autoritățile naționale în acest domeniu, cu modificările și completările ulterioare.

           Potrivit Notei de fundamentare, proiectul are ca scop facilitarea cooperării între autoritățile publice însărcinate cu aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorilor, în cazul în care acestea se confruntă cu încălcări intracomunitare, contribuind la buna funcționare a pieței interne, la coerența aplicării legislației în materie de protecție a consumatorilor și la supravegherea intereselor economice ale consumatorilor.

          2. Din punct de vedere al dreptului european, proiectul cade sub incidența reglementărilor statuate la nivelul Uniunii Europene subsumate Pieței Interne, integrate segmentului legislației europene – Apropierea legislațiilor, în sectorul – Protecția consumatorilor.

          La nivelul dreptului european derivat, în raport cu obiectul specific de reglementare al proiectului, prezintă incidență directă dispozițiile Regulamentului (CE) nr.2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului,  act juridic european obligatoriu și direct aplicabil în ordinea juridică a statelor membre ale Uniunii Europene,  implicit și în cea a României, conform dispozițiilor art.288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), parte integrantă a Tratatului de la Lisabona.

          Pentru facilitarea aplicării directe și obligatorii în spațiul național  a prevederilor cuprinse în Regulamentul european, așa după cum se arată și în Nota de fundamentare, s-a adoptat Hotărârea Guvernului nr.244/2007 privind autoritățile competente responsabile cu aplicarea legislației din domeniul protecției consumatorilor și cooperarea dintre autoritățile naționale în acest domeniu, cu modificările și completările ulterioare, în a cărei anexă sunt cuprinse actele juridice adoptate la nivelul Uniunii Europene cu relevanță în materia protecției consumatorilor, precum și actele normative naționale ce le transpun la nivelul dreptului intern, sau, după caz, creează cadrul de aplicare pentru aceste norme europene.

Având în vedere că, potrivit evoluției reglementărilor Uniunii Europene în această materie, una dintre directivele europene care se regăsește în anexa la Hotărârea Guvernului  nr.244/2007, a fost abrogată, fiind înlocuită printr-o altă directivă, se impune actualizarea cadrului normativ, asigurându-se, pe cale de consecință, corelarea cadrului național cu dinamica actelor juridice adoptate la nivelul Uniunii Europene în materia protecției consumatorilor.

 

          Punctual, Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călători, vacanțe și circuite, prevăzută la poziția nr.4 din anexa la Hotărârea Guvernului nr.244/2007, a fost înlocuită cu Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr.2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului, act juridic european deja transpus la nivelul legislației naționale de profil prin intermediul Ordonanței Guvernului nr.2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative.

          3. La partea dispozitivă a articolului unic, pentru o corectă informare asupra Hotărârii Guvernului nr.244/2007, expresia „cu modificările ulterioare” trebuie înlocuită cu sintagma „cu modificările și completările ulterioare”.

 

 

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.256/2.04.2019